FAQ Recuperare Medicală, THOR & Termografie – Expert Laser

Întrebări frecvente despre recuperare medicală, THOR, termografie, postură și fotobiomodulare | Expert Laser Center

recuperare medicală • THOR Photomedicine • termografie FLIR & ThermoHuman • ecografie musculoscheletală • postură • sport • neuropatii • răni • scalp • acupunctură

Harta Expert Laser Center

EvaluareTehnologieTratamentMonitorizare
Consultație MFR, examen funcțional Ecografie MSK, FLIR, ThermoHuman, analiză posturală PBM THOR, recuperare funcțională, posturală și miofuncțională Durere, ADM, forță, funcție, reevaluări
Sport și suprasolicitare Termografie dinamică + AI ThermoHuman Recuperare, managementul încărcării Asimetrii, oboseală, return-to-play
Neuropatii și leziuni nervoase Examen neurosenzorial + investigațiile pacientului PBM și recuperare individualizată Cartografiere senzitivă și evoluție
Plăgi și țesuturi Evaluare clinică și documentare serială PBM integrată cu îngrijirea etiologică Fotografii, dimensiuni, evoluție clinică

Despre Expert Laser Center și prima consultație

Prima consultație stabilește diagnosticul funcțional, obiectivele recuperării și dacă sunt necesare investigații sau colaborări interdisciplinare.

Expert Laser Center este un centru de recuperare medicală din București, în care consultația de Medicină Fizică și de Reabilitare este integrată, atunci când cazul o cere, cu tehnologii de evaluare funcțională precum ecografia musculoscheletală, termografia medicală cu cameră FLIR, analiza termografică ThermoHuman, evaluarea posturală și măsurătorile de mobilitate și funcție. Tratamentul poate combina fotobiomodularea cu sisteme medicale THOR Laser, HILT Laser,  recuperarea funcțională, terapia posturală și miofuncțională și, în cazuri selectate, acupunctura clasică, laser-acupunctura și auriculoterapia. Scopul este construirea unui plan individualizat pentru controlul durerii și inflamației, recuperarea mobilității și funcției, susținerea reparării tisulare și revenirea pacientului la activitățile sale.

În aria medicinei fizice și de reabilitare evaluăm afecțiuni musculoscheletale articulare și periarticulare, artroze, tendinopatii, leziuni musculare și ligamentare, dureri de coloană și sindroame radiculare, afecțiuni ortopedice, recuperare după traumatisme, fracturi, artroscopii și intervenții chirurgicale, inclusiv după protezare articulară. Evaluăm și anumite neuropatii periferice și leziuni nervoase, edeme, răni cu vindecare lentă, ulcere și cicatrici și, în contexte bine stabilite, efecte adverse ale tratamentelor oncologice. Pentru pacienții interesați de medicina integrativă sunt disponibile acupunctura clasică, laser-acupunctura și auriculoterapia.

Nu neapărat. Dacă ai un diagnostic, îl integrăm în evaluare. Dacă ai doar un simptom – de exemplu durere de umăr, furnicături în mână sau genunchi umflat – consultația urmărește să stabilească ce structură este probabil implicată și dacă sunt necesare investigații sau un consult de altă specialitate înainte de tratament.

Da. Reevaluăm istoricul, examenul clinic și investigațiile pe care le ai deja – RMN, CT, radiografii, ecografii, EMG/ENG, analize sau documente operatorii – și le integrăm într-o imagine funcțională a cazului. Dacă aduc informație relevantă, putem completa evaluarea prin ecografie musculoscheletală, termografie medicală, analiză ThermoHuman, evaluare posturală și măsurători funcționale. Scopul unei a doua opinii este să vedem ce informație lipsește și cum poate fi construit un plan coerent de recuperare.

Discutăm debutul și evoluția simptomelor, diagnosticele cunoscute, investigațiile, tratamentele încercate și obiectivele tale. Urmează examenul clinic și funcțional al regiunii implicate. În funcție de caz pot fi utile termografia, analiza posturală sau alte evaluări. Abia apoi stabilim dacă există indicație pentru THOR și cum urmărim rezultatul.

Durata depinde de complexitatea cazului și de investigațiile incluse. Un pacient cu o problemă locală simplă necesită alt tip de evaluare decât un pacient cu durere cronică, simptome neurologice, postură complexă sau mai multe regiuni dureroase.

Adu orice poate schimba decizia medicală: RMN, CT/CBCT, radiografii, ecografii, analize relevante, scrisori medicale, bilete operatorii, lista medicamentelor și, dacă ai o plagă sau o evoluție vizibilă în timp, fotografii realizate cronologic.

Da. Tocmai atunci este util să revedem diagnosticul, structura țintă, doza și tipul intervențiilor folosite până acum. Faptul că o procedură de fizioterapie nu a ajutat nu înseamnă că toate metodele fizicale vor avea același rezultat.

Pentru protocoalele medicale, preferăm ca tratamentul să pornească de la o evaluare. Aceeași durere poate proveni din tendon, articulație, nerv, mușchi sau coloană, iar ținta fotobiomodulării trebuie aleasă în funcție de cauză.

Consultația de Medicină Fizică și de Reabilitare are și rolul de a orienta traseul pacientului. Atunci când tabloul clinic o cere, lucrăm interdisciplinar cu ortopedie, neurologie, neurochirurgie, reumatologie, chirurgie vasculară, diabetologie, dermatologie, oncologie, chirurgie plastică, stomatologie sau chirurgie oro-maxilo-facială. Recuperarea se integrează cu tratamentul etiologic și cu recomandările celorlalte specialități.

Da, atunci când întrebarea clinică poate fi clarificată prin ecografie. Ecografia musculoscheletală poate evalua dinamic tendoane, mușchi, burse, anumite ligamente, revărsat articular și alte structuri superficiale. Ea completează examenul clinic și nu înlocuiește automat RMN-ul.

Înseamnă că planul nu este construit în jurul unei singure proceduri. În funcție de caz, poate combina evaluare medicală, exercițiu terapeutic, recuperare posturală sau miofuncțională, fotobiomodulare, monitorizare funcțională și colaborare cu alte specialități. Intervențiile sunt alese după diagnostic și obiectiv.

THOR Photomedicine și fotobiomodulare (PBM)

Fotobiomodularea este tratament cu lumină neionizantă, iar protocolul trebuie legat de diagnostic, țesut și doză.

THOR este o platformă medicală de fotobiomodulare care utilizează aplicatoare laser și LED pentru livrarea controlată a luminii roșii și infraroșii apropiate. Sistemul THOR are indicații  precum mucozita orală, tendinopatiile, durerea articulară, cervicală și lombară. La Expert Laser Center, aplicatorul, zona și protocolul sunt alese în funcție de diagnostic, țesutul țintă și obiectivul clinic.

Fotobiomodularea (PBM) este utilizarea controlată a luminii neionizante pentru modularea unor procese biologice. În literatura de specialitate este studiată pentru efecte asupra durerii, inflamației, microcirculației și proceselor de reparare tisulară. Efectul depinde de parametrii utilizați, de țesutul tratat și de indicația clinică.

Termenii se suprapun istoric. LLLT – low level laser therapy – este denumirea mai veche. Fotobiomodulare este termenul modern, mai larg, deoarece efectul nu este definit doar de «putere mică» și poate fi produs atât de surse laser, cât și LED.

THOR este conceput pentru fotobiomodulare, nu pentru ablație sau chirurgie. Scopul este obținerea unui răspuns fotobiologic controlat, nu arderea sau vaporizarea țesutului.

Giant Laser Cluster este unul dintre aplicatoarele THOR pentru fotobiomodulare, conceput pentru tratarea controlată a unor suprafețe mai mari. Pentru ținte mai mici, trasee nervoase, puncte trigger sau alte regiuni există aplicatoare diferite. Alegerea aplicatorului face parte din dozarea tratamentului, nu este o simplă preferință tehnică.

Pentru că o rană superficială, un tendon, un nerv periferic, o articulație și o zonă musculară mare nu sunt aceeași țintă. Suprafața, profunzimea și obiectivul clinic influențează alegerea aplicatorului.

PBM nu urmărește producerea unui efect termic terapeutic. În funcție de aplicator și zonă, pacientul poate percepe o căldură discretă sau aproape nimic.

De regulă, aplicarea este confortabilă și non-invazivă. Nu presupune incizie sau injecție. Senzația poate varia în funcție de regiune, sensibilitate și aplicator de la nicio senzație până la o senzație de atingere mai fermă.

Pentru că durerea poate avea o componentă neurală. În protocoalele orientate pe mecanism pot fi incluse țesutul local, traseul nervului relevant, puncte trigger și, în anumite situații, regiuni asociate edemului. Nu tratăm automat doar punctul indicat cu degetul.

În anumite protocoale, mai ales când există edem sau o componentă inflamatorie regională, pot fi incluse zone limfatice relevante. Indicația depinde de contextul clinic.

Punctele trigger sunt zone hiperiritabile dintr-o bandă musculară tensionată, care pot produce durere locală sau proiectată. Când componenta miofascială este relevantă, pot fi incluse în protocol.

Nu există un număr universal. O leziune acută, o neuropatie, o tendinopatie cronică sau o plagă au ritmuri biologice diferite. Planul este stabilit inițial și ajustat după răspuns.

Frecvența depinde de diagnostic, stadiul afecțiunii, doză și obiectiv. Unele protocoale au o fază inițială mai frecventă și apoi ședințe mai rare; altele au altă logică.

Unii pacienți observă modificări ale durerii sau mobilității devreme, în timp ce procese precum repararea unui tendon, recuperarea nervului, vindecarea unei plăgi sau creșterea părului necesită timp. Evaluăm tendința, nu doar efectul imediat al unei singure ședințe.

Nu. Fotobiomodularea nu este o terapie în care eficiența se măsoară prin cât de cald simți pielea. Parametrii, ținta și doza sunt mai importante decât senzația termică.

Da, în multe planuri de recuperare PBM poate fi integrată cu exercițiul terapeutic, controlul încărcării, terapia manuală sau alte intervenții. Ordinea și frecvența se stabilesc în funcție de caz.

De multe ori, da, dar lista medicației trebuie comunicată medicului. Unele medicamente fotosensibilizante sau anumite situații clinice necesită precauții și adaptarea protocolului.

Poate reduce nevoia de a ne baza exclusiv pe tratament simptomatic în anumite situații, dar nu se opresc sau modifică medicamente prescrise fără acordul medicului care le-a indicat.

Principiul general poate fi înrudit, dar un dispozitiv medical profesional diferă prin parametri, aplicatoare, dozare și integrarea într-un diagnostic. «Lumină roșie» nu este o doză medicală în sine.

Dispozitivele pentru uz casnic pot avea alte puteri, distribuții și indicații. Pentru o patologie reală, diferența importantă este între expunerea generică și un protocol în care ținta, doza și evoluția sunt urmărite medical.

Este studiată pentru influențarea proceselor biologice implicate în repararea tisulară și recuperare. În limbaj medical, preferăm să spunem exact ce țesut și ce funcție urmărim, în loc să folosim «regenerare» ca promisiune generică.

Termografie medicală

Termografia este o investigație funcțională a distribuției temperaturii cutanate și este deosebit de utilă pentru comparații standardizate în timp.

Termografia medicală este o metodă non-invazivă care înregistrează radiația infraroșie emisă natural de suprafața corpului și o transformă într-o hartă de temperatură. La Expert Laser Center utilizăm o cameră medicală FLIR și analizăm imaginile în context clinic.

Poate evidenția hipertermie, hipotermie sau asimetrii care, în contextul potrivit, pot fi compatibile cu modificări inflamatorii, vasomotorii sau de încărcare. Nu etichetăm însă orice zonă mai caldă drept «inflamație» fără corelare clinică.

Nu vizualizează anatomia nervului. Unele afecțiuni neurologice sau neuropate pot modifica reglarea vasomotorie și temperatura cutanată, iar termografia poate surprinde aceste consecințe funcționale.

Nu. RMN-ul arată structuri anatomice; termografia arată un tipar funcțional de temperatură la suprafața corpului. Uneori cele două răspund la întrebări complet diferite și pot fi complementare.

Nu. Ecografia vizualizează structuri și mișcare în timp real. Termografia cartografiază temperatura cutanată. Alegerea depinde de întrebarea clinică.

Nu emite radiații ionizante. Camera înregistrează radiația infraroșie emisă în mod natural de suprafața corpului.

Nu. Este o examinare fără contact și fără injecții.

Da. Efortul, dușul fierbinte, cremele, masajul, expunerea solară, fumatul, hainele compresive și temperatura mediului pot influența pielea. De aceea, pacientul primește instrucțiuni de pregătire și are o perioadă de aclimatizare înainte de imagini.

Corpul are nevoie de o perioadă de aclimatizare la mediul controlat al încăperii. Altfel, temperatura de afară, hainele sau activitatea imediat anterioară pot distorsiona harta termică.

Da. Unul dintre avantajele metodei este posibilitatea de a repeta examinarea în condiții standardizate și de a compara evoluția în timp.

Poate arăta un model termic relevant în regiunea simptomatică, dar durerea nu are întotdeauna o semnătură termică directă. Uneori zona dureroasă și sursa problemei nu coincid.

Da, ca instrument complementar de monitorizare și prevenție. Cu o cameră FLIR și analiza ThermoHuman pot fi cuantificate asimetrii termice și variații în timp, informații care se corelează cu încărcarea, oboseala, recuperarea după accidentare și return-to-play. ThermoHuman utilizează segmentare automată și algoritmi AI pentru analiză; termografia nu este folosită singură pentru diagnostic sau pentru a prezice cu certitudine o accidentare.

Da. Hărțile termice ale membrelor inferioare pot fi utile în anumite evaluări funcționale și circulatorii, dar suspiciunile vasculare importante necesită investigațiile specifice recomandate de medic.

Da, se poate documenta distribuția termică a scalpului în anumite protocoale de monitorizare. Pentru diagnosticul alopeciei, evaluarea dermatologică și tricoscopia rămân însă investigații importante.

Nu. Termografia poate documenta distribuția termică și asimetriile mamare ca informație funcțională complementară și poate fi utilă în comparații seriale, realizate standardizat. Nu înlocuiește mamografia, ecografia mamară sau RMN-ul atunci când acestea sunt indicate și nu trebuie utilizată ca metodă unică de screening pentru cancerul de sân. O modificare termică nouă sau progresivă trebuie corelată cu evaluarea senologică standard.

ThermoHuman este un software dedicat analizei termografice. Utilizează computer vision și algoritmi de inteligență artificială pentru segmentarea automată a regiunilor corporale, cuantificarea temperaturilor și a asimetriilor și urmărirea lor în timp. Software-ul organizează și cuantifică datele; diagnosticul și decizia medicală aparțin clinicianului.

O examinare descrie distribuția termică într-un anumit moment. Examinările seriale, realizate în condiții comparabile, permit urmărirea unei asimetrii, a răspunsului la încărcare sau tratament și a recuperării după o leziune. În sport și recuperare, această dinamică poate aduce informație suplimentară față de o imagine izolată.

Poate evidenția asimetrii și variații termice în regiunea lezată și în zonele învecinate sau contralaterale. Aceste date pot sugera compensări funcționale și se interpretează împreună cu postura, examenul clinic, mobilitatea, forța și datele de performanță.

Poate fi folosită ca parte a unui screening multifactorial și a monitorizării încărcării. ThermoHuman descrie utilizări pentru asimetrii, oboseală, recuperare și return-to-play. Nu considerăm însă că o termogramă, singură, poate prezice sigur o accidentare.

Da, o serie de examinări standardizate poate documenta persistența sau modificarea unui tipar termic ori a unei asimetrii. Această informație este complementară; orice modificare nouă sau progresivă trebuie corelată cu evaluarea senologică și imagistica standard.

Postură, analiză funcțională și biomecanică

Postura se interpretează în contextul mobilității, forței, durerii și modului în care pacientul se mișcă.

Analizăm poziția și relația segmentelor corpului – cap, centură scapulară, trunchi, bazin și membre – și le corelăm cu mobilitatea, forța, simptomele și modul în care pacientul se mișcă.

Poate contribui la suprasolicitarea anumitor structuri, dar durerea este de obicei multifactorială. De aceea, postura se interpretează împreună cu forța, mobilitatea, istoricul și încărcarea zilnică.

Evaluarea posturală poate identifica asimetrii, compensări și limitări funcționale și poate fi utilă în monitorizare. Diagnosticul structural al scoliozei și cuantificarea curburii se bazează însă, atunci când este indicat, pe radiografie și măsurarea unghiului Cobb.

Este accentuarea curburii toracale. Poate fi posturală sau structurală, iar conduita diferă în funcție de cauză, vârstă, rigiditate și simptome.

Este accentuarea curburii lordotice, cel mai frecvent discutată lombar. Nu se tratează o fotografie, ci contextul funcțional: mobilitatea șoldului, controlul trunchiului, durerea și activitățile pacientului.

Termenul folosit frecvent în literatura internațională este forward head posture; în română poate fi descrisă ca postură cu proiecție sau translație anterioară a capului. În limbaj obișnuit, pacientul spune că „stă cu capul înainte”. Semnificația ei se stabilește în contextul mobilității cervicale, al simptomelor și al întregii evaluări posturale.

Există relații funcționale între sistemul cranio-cervico-mandibular și postura capului și gâtului. La pacienții cu simptome ATM și cervicale evaluăm ansamblul, fără a presupune că orice problemă de postură pornește de la mușcătură.

ADM înseamnă amplitudine de mișcare. Măsurarea mobilității unei articulații ne ajută să obiectivăm limitarea și să urmărim recuperarea în timp.

Pentru că «mă simt mai bine» este important, dar funcția trebuie și obiectivată. Durerea, amplitudinea de mișcare, toleranța la efort și activitățile concrete pot fi urmărite împreună.

Poate fi repetată atunci când avem nevoie să comparăm evoluția sau să ajustăm programul de recuperare.

Da. Evaluarea posturală poate fi completată cu instrumente digitale și cu datele termografice analizate prin ThermoHuman. Tehnologia ajută la obiectivarea asimetriilor și la comparații în timp, dar interpretarea rămâne medicală și funcțională.

Durere de coloană: cervicală, toracală, lombară și sciatică

În durerea de coloană, tratăm mecanismul clinic și structurile relevante, nu simpla formulare de pe RMN.

Da, fotobiomodularea poate fi integrată în recuperarea unor lombalgii, în funcție de mecanismul durerii. Țintele pot include musculatura, articulațiile, structurile nervoase sau punctele trigger relevante.

Da, PBM este utilizată pentru componentele dureroase, inflamatorii, musculare sau radiculare asociate. Planul depinde de examenul neurologic și de imagistică.

Nu acesta este mecanismul PBM. Obiectivul este controlul simptomelor și susținerea recuperării funcționale, nu vaporizarea discului.

Nu ne limităm automat la locul unde doare piciorul. În funcție de examen pot fi relevante regiunea lombară, traseul nervos, musculatura și punctele trigger.

Este durerea lombară asociată cu simptome care coboară pe membrul inferior, adesea prin iritarea unei rădăcini nervoase. Furnicăturile, amorțeala sau slăbiciunea trebuie evaluate neurologic.

Da, dacă simptomele și examenul indică o componentă care poate beneficia de PBM. Dimensiunea protruziei pe RMN nu este singurul criteriu; contează tabloul clinic.

Slăbiciunea progresivă, tulburările de control urinar/fecal, anestezia în șa, febra asociată durerii, traumatismul major sau alte semne neurologice importante necesită evaluare medicală urgentă.

Poate fi util când durerea are componentă musculară și miofascială. Evaluăm și mobilitatea cervicală, postura, eventualele simptome neurologice și factorii care întrețin suprasolicitarea.

Poate proveni din musculatură, coloană toracică, coloană cervicală, umăr sau alte surse. Localizarea durerii nu este suficientă pentru diagnostic.

PBM nu corectează structural curbura. Poate fi integrată pentru durere și suprasolicitare musculară, în timp ce managementul scoliozei se bazează pe evaluarea specifică și exercițiu/ortezare/chirurgie când sunt indicate.

Genunchi, șold, umăr și alte articulații

În patologia articulară și ortopedică, obiectivul este recuperarea funcției și a toleranței la încărcare.

Da. Fotobiomodularea este studiată în osteoartrita genunchiului pentru durere și funcție și poate fi integrată într-un program care include exercițiu, controlul greutății și managementul încărcării.

Obiectivul clinic realist este reducerea durerii și îmbunătățirea funcției. Nu promitem refacerea completă a unui cartilaj artrozic avansat.

Prezența unei proteze nu exclude automat PBM. Indicația depinde de motivul tratamentului, stadiul postoperator și evaluarea medicală.

Da, PBM poate fi integrată în recuperarea postoperatorie pentru obiective precum durerea, edemul și recuperarea țesuturilor, în coordonare cu protocolul chirurgului.

PBM poate fi folosită pentru simptome și recuperarea țesuturilor din jur în cazurile potrivite, dar conduita unei rupturi meniscale depinde de tip, localizare, instabilitate și tabloul clinic.

Poate fi integrat pentru durere și componenta inflamatorie, dar recuperarea trebuie să includă biomecanica genunchiului, forța și controlul încărcării.

Da, în cazuri selectate, pentru managementul durerii și funcției. Profunzimea articulației și țesuturile periarticulare influențează protocolul.

Da, dar întâi stabilim dacă sursa probabilă este tendonul coafei rotatorilor, bursa, articulația, capsula sau o problemă cervicală. Protocolul se schimbă în funcție de structură.

Poate fi integrat pentru durere și pentru a facilita recuperarea mobilității, dar capsulita adezivă necesită un program funcțional progresiv și timp.

Da, în multe situații PBM poate fi integrată în managementul durerii și inflamației locale, după confirmarea diagnosticului și excluderea unei cauze care necesită alt tratament.

Poate exista indicație pentru PBM, dar sinovita are cauze diferite – mecanice, inflamatorii, reumatologice sau infecțioase – și tratamentul trebuie să țină cont de cauză.

Da. Recuperarea după artroplastie urmărește controlul durerii și edemului, redobândirea mobilității, forței, mersului și funcției. PBM poate fi integrată atunci când este indicată și când este compatibilă cu etapa postoperatorie și recomandările ortopedului.

Da. Recuperarea după leziunea LIA, operată sau tratată conservator, urmărește extensia completă, controlul edemului, forța cvadricepsului și lanțului posterior, controlul neuromuscular și criterii obiective pentru revenirea la sport. Evaluările funcționale și, complementar, termografia pot ajuta la monitorizarea evoluției.

Da. Programul depinde de gradul leziunii, stabilitatea genunchiului, leziunile asociate și strategia ortopedică. Recuperarea este progresivă și orientată spre recâștigarea stabilității și funcției.

Tendoane, mușchi, ligamente și sport

Sportivul are nevoie de vindecare, reîncărcare progresivă și criterii funcționale pentru revenirea la efort.

Da. PBM este utilizată în anumite tendinopatii pentru durere și pentru susținerea proceselor de reparare, alături de managementul încărcării și exercițiul progresiv.

Tendinopatia poate include modificări structurale și de adaptare ale tendonului, nu doar inflamație. De aceea, tratamentul bun combină controlul simptomelor cu reîncărcarea progresivă a tendonului.

Da, dacă diagnosticul este confirmat și protocolul este adaptat localizării și stadiului. Exercițiul și încărcarea rămân componente importante.

Poate fi integrat în tratamentul durerii laterale de cot, împreună cu modificarea încărcării, exerciții și corectarea factorilor care întrețin suprasolicitarea.

Da. PBM poate fi inclusă într-un plan care abordează durerea, fascia, musculatura gambei, încălțămintea și încărcarea.

Nu acesta este obiectivul PBM. Durerea din zona călcâiului nu este echivalentă automat cu «pintenul», iar tratamentul urmărește structura care generează simptomele.

Poate fi integrat în fazele de recuperare pentru durere, edem și reparare tisulară, împreună cu protecția, încărcarea progresivă și recuperarea stabilității.

Da, în funcție de severitate și faza leziunii. În primele etape contează diagnosticul corect și excluderea unei leziuni care necesită altă conduită.

Da. Poate fi integrat atât în recuperarea accidentărilor, cât și în managementul suprasolicitărilor, cu obiective măsurabile de revenire la sport.

Depinde de scop și de protocol. Nu folosim laserul ca substitut pentru încălzire, recuperare, somn sau managementul încărcării.

Da, merită evaluată. În recidive este important să identificăm de ce țesutul este reîncărcat greșit sau de ce nu s-a recuperat complet, nu doar să tratăm episodul dureros.

Este procesul prin care sportivul revine progresiv și sigur la antrenament și competiție. Decizia nu se bazează doar pe absența durerii, ci și pe mobilitate, forță, control neuromuscular, toleranță la efort și teste specifice sportului.

Poate cuantifica asimetriile termice și variațiile individuale pe parcursul recuperării și poate adăuga date obiective pentru managementul încărcării și return-to-play. ThermoHuman menționează explicit aplicații pentru recuperarea după leziuni musculare, entorse, fracturi și LIA/ACL.

Nervi, amorțeli și durere neuropată

Furnicăturile, amorțeala, arsurile și durerea electrică sugerează o componentă neurală care trebuie evaluată separat.

Da, există aplicații și literatură pentru anumite neuropatii periferice și leziuni nervoase. Indicația depinde de cauza neuropatiei și de severitatea deficitului.

Da, după evaluare. Furnicăturile pot proveni din tunel carpian, coloană cervicală, nerv ulnar, neuropatie sistemică sau alte cauze.

PBM poate fi integrată în unele cazuri pentru durere și simptome senzitive, alături de managementul mecanic și evaluarea severității compresiei.

Poate exista indicație, dar este important să evaluăm nervul ulnar, forța, sensibilitatea și factorii de compresie.

Poate fi luată în calcul ca parte a recuperării nervoase, dar leziunile de plex au grade foarte diferite și necesită evaluare neurologică și uneori electrodiagnostic.

PBM este studiată pentru recuperarea nervilor periferici și poate fi integrată în anumite cazuri. Prognosticul depinde de tipul leziunii, continuitatea nervului și timpul scurs.

Există literatură privind PBM în neuropatia diabetică, iar tratamentul poate fi considerat ca parte a managementului simptomelor și funcției. Controlul diabetului și îngrijirea piciorului rămân esențiale.

Este o zonă de interes clinic și cercetare. În context oncologic, indicația se stabilește coordonat cu echipa oncologică și în funcție de tipul simptomelor.

Sindromul dureros regional complex este o afecțiune complexă cu durere disproporționată și modificări senzitive, vasomotorii și funcționale. PBM poate fi una dintre intervențiile adjuvante, dar tratamentul este multimodal.

În anumite dureri neuropate orofaciale PBM poate fi luată în calcul după diagnostic diferențial. Nevralgia de trigemen necesită evaluare neurologică și tratamentul medicamentos specific rămâne central.

Da. Amorțeala buzei inferioare și a bărbiei poate apărea prin afectarea nervului alveolar inferior sau mental după implanturi, extracții sau alte intervenții oro-maxilo-faciale. Este importantă evaluarea neurosenzorială precoce și, dacă există suspiciune de contact sau compresie, corelarea cu imagistica și medicul care a efectuat intervenția. PBM este studiată ca metodă adjuvantă pentru recuperarea neurosenzorială a nervilor periferici.

Poate exista o afectare a nervului lingual. Evaluăm distribuția deficitului senzitiv și evoluția în timp, iar cazurile importante se coordonează cu chirurgia oro-maxilo-facială. PBM poate fi discutată ca parte a recuperării neurosenzoriale, în funcție de tipul leziunii și timpul scurs.

Pe lângă ceea ce simte pacientul, putem documenta aria de hipoestezie/parestezie și compara în timp răspunsul la atingere și alte teste senzitive potrivite nervului afectat. Scopul este să urmărim obiectiv tendința de recuperare.

Răni, ulcere, cicatrici și recuperare postoperatorie

PBM poate susține repararea tisulară, dar tratamentul plăgii include întotdeauna și cauza care întârzie vindecarea.

Da. PBM este studiată și utilizată ca adjuvant în repararea tisulară și poate fi integrată în îngrijirea unor plăgi, împreună cu tratamentul standard al cauzei.

Poate fi util ca adjuvant, după ce sunt evaluate cauzele întârzierii: infecție, dehiscență, ischemie, tensiune locală, status metabolic sau alte probleme.

PBM poate fi integrată în anumite ulcere ale piciorului diabetic ca adjuvant la îngrijirea standard. Evaluarea vasculară, controlul infecției, off-loading-ul și controlul glicemic sunt componente esențiale.

PBM poate fi integrată pentru susținerea vindecării locale, dar ulcerul venos necesită și evaluarea insuficienței venoase și tratamentul compresiv atunci când este indicat.

În anumite ulcere de presiune, PBM poate fi folosită ca adjuvant. Descărcarea presiunii, îngrijirea plăgii, nutriția și controlul infecției sunt fundamentale.

Tehnica depinde de tipul plăgii, aplicator și protocol. Se respectă reguli de igienă și de evitare a contaminării, iar doza este adaptată stadiului biologic al plăgii.

Poate fi luată în calcul în anumite etape pentru simptome, calitatea țesutului și remodelare, în funcție de tipul cicatricii. Cicatricile hipertrofice și cheloidele pot necesita și dermatologie/chirurgie plastică.

Da, uneori durerea cicatricială are componente locale și neuropate care pot fi abordate în recuperare. Examinăm mobilitatea cicatricii, sensibilitatea și țesuturile din jur.

Da, în multe protocoale postoperatorii poate fi integrată pentru durere, edem și recuperare tisulară, cu acordul și în contextul planului chirurgical.

După sau înainte de consolidare sau în diferite etape ale recuperării, PBM poate fi integrată pentru durere, țesuturi moi și funcție. Dacă există suspiciune de întârziere de consolidare, evaluarea ortopedică și imagistica sunt prioritare.

Durerea poate persista din cauza rigidității, edemului, sensibilizării nervoase, slăbiciunii, tendoanelor, articulațiilor sau țesuturilor moi. «Os vindecat» nu înseamnă automat funcție complet recuperată.

Scalp, căderea părului și fotobiomodulare

Tratamentul scalpului pornește de la tipul de alopecie și de la existența foliculilor viabili.

Pentru alopecia androgenetică există studii randomizate și meta-analize care arată creșteri ale densității părului față de placebo la o parte dintre pacienți. Este una dintre indicațiile cu bază clinică relevantă pentru PBM la nivelul scalpului.

În prezent, cele mai consistente date sunt pentru alopecia androgenetică. Pentru efluviu telogen, alopecie areata și alte forme există grade diferite de dovezi și este important diagnosticul.

Da, dar tratamentul trebuie să pornească de la cauza efluviului – stres, boală, intervenție, deficit, schimbare hormonală sau alt factor.

Nu. PBM urmărește să susțină activitatea foliculilor viabili; nu poate recrea un folicul definitiv distrus într-o alopecie cicatricială.

Da. PBM pentru scalp este non-invazivă și nu presupune injecții.

Da, poate exista o opțiune de PBM în anumite diagnostice, dar alegerea se face după evaluarea tipului de alopecie. Nu toate cauzele căderii părului răspund la aceeași strategie.

Da, în anumite situații tratamentele pot fi asociate. Schema dermatologică nu se modifică fără acordul medicului care o urmărește.

Ciclul folicular este lent. Evaluarea serioasă se face în luni, prin fotografii standardizate și, când este disponibilă, tricoscopie sau alte metode obiective.

Termografia poate fi folosită complementar pentru documentarea distribuției termice și monitorizare, dar nu înlocuiește diagnosticul dermatologic al alopeciei.

Poate fi integrată în anumite protocoale postprocedurale, în coordonare cu medicul care a efectuat transplantul și în funcție de etapa vindecării.

Există cercetare privind PBM și alopecia indusă de chimioterapie, dar contextul oncologic necesită coordonare cu echipa tratantă și o indicație individuală.

ATM, durere facială, cefalee și componenta cervicală

Durerea orofacială poate avea componente articulare, musculare, cervicale și neuropate.

Da. PBM are date clinice pentru durerea și funcția în tulburările temporo-mandibulare și poate fi integrată într-un plan care include exerciții, management muscular și alte intervenții în funcție de diagnostic.

PBM nu este o manevră de repoziționare mecanică a discului. Obiectivele sunt durerea, inflamația, componenta musculară și funcția.

Nu orice click necesită tratament. Dacă există durere, blocaj, limitare de deschidere sau alte simptome, evaluarea ATM stabilește dacă PBM are un rol.

Da, sistemul cranio-cervico-mandibular funcționează integrat. Evaluăm musculatura masticatorie, regiunea cervicală, postura și funcția mandibulară.

PBM poate fi utilă pentru componenta dureroasă și musculară asociată, dar nu elimină automat comportamentul de bruxism și cauzele sale.

Evaluăm durerea orofacială și componenta neuropată, dar nevralgiile necesită diagnostic diferențial atent și uneori neurologie. PBM poate fi adjuvantă în cazuri selectate.

Pentru anumite cefalee cu componentă musculo-cervicală sau miofascială poate exista un rol în recuperare. Cefaleea nouă, severă sau cu semne neurologice necesită evaluare medicală adecvată.

Acupunctură laser, auriculoterapie și metode complementare

Acupunctura este individualizată după evaluare medicală și, pentru componenta MTC, după diagnosticul de tipar.

Este stimularea unor puncte de acupunctură cu lumină laser, fără introducerea acului. La Expert Laser Center este utilizată în contexte selectate, ca parte a unui plan medical.

Nu presupune penetrarea pielii și este, în general, bine tolerată.

Da, tocmai absența acului o face atractivă pentru pacienții cu anxietate legată de ace.

Auriculoterapia utilizează puncte de la nivelul pavilionului auricular, stimulate prin ace semipermanente, stimulare electrică sau laser, în funcție de indicație și metodă.

Nu. Pot utiliza aceeași familie de tehnologie luminoasă, dar țintele și raționamentul terapeutic sunt diferite: într-un caz stimulăm puncte de acupunctură, în celălalt tratăm un țesut sau o structură anatomică.

În anumite cazuri, da. Planul poate combina abordarea locală asupra țesutului cu stimularea unor puncte selectate, dacă există o justificare clinică.

Da. La Expert Laser Center sunt disponibile acupunctura clasică cu ace sterile de unică folosință, laser-acupunctura și tehnici auriculare/auriculoterapie. Metoda se alege după pacient, indicație și obiectiv.

Pe lângă diagnosticul medical occidental, pentru componenta de Medicină Tradițională Chineză se stabilește un tipar individual pe baza anamnezei, simptomelor și elementelor clasice de examinare precum limba și pulsul. Prescripția de puncte nu este identică pentru toți pacienții cu aceeași etichetă de diagnostic.

Tratamentul este integrat medical de un medic cu formare în Medicină Tradițională Chineză și laser-acupunctură, inclusiv pregătire efectuată în Tai Yuan, China, și cu experiență în Medicină Fizică și de Reabilitare.

Oncologie și recuperarea efectelor secundare ale tratamentului

În oncologie, PBM este utilizată pentru indicații suportive bine definite și se integrează cu traseul oncologic.

Da, pentru anumite efecte secundare ale tratamentului oncologic există ghiduri și literatură specifică. Indicația trebuie stabilită în contextul diagnosticului și tratamentului oncologic.

Da. Termenul corect este mucozită orală. Fotobiomodularea are una dintre cele mai solide baze de dovezi în prevenirea și managementul mucozitei orale în anumite contexte oncologice, iar THOR LX2.3 are indicație de marketing pentru mucozită orală în Europa. Protocolul se stabilește în funcție de contextul oncologic și de tratamentul pacientului.

Este o zonă studiată și poate fi luată în calcul în recuperare, cu coordonarea echipei oncologice.

PBM poate fi utilizată ca adjuvant în anumite protocoale de recuperare pentru limfedem. Limfedemul poate apărea după biopsia ganglionului santinelă, după îndepărtarea/disecția ganglionilor limfatici axilari sau după radioterapie. Tratamentul se integrează cu evaluarea specifică, compresia, exercițiul și celelalte metode de management al limfedemului.

Există interes pentru PBM în managementul fibrozei și al efectelor tardive ale radioterapiei. Planul se stabilește individual și interdisciplinar.

În context oncologic nu se aplică un protocol generic. Zona, diagnosticul, scopul tratamentului și statusul oncologic sunt discutate cu medicii implicați, iar PBM este folosită pentru indicația suportivă stabilită.

Mucozita orală este inflamația și lezarea mucoasei cavității orale care poate apărea în timpul anumitor scheme de chimioterapie, radioterapie sau transplant hematopoietic. Poate produce eritem, ulcerații, durere și dificultăți la alimentație.

În unele intervenții oncologice se efectuează biopsia ganglionului santinelă sau disecție ganglionară, adică sunt îndepărtați unul sau mai mulți ganglioni limfatici. Acest lucru poate modifica drenajul limfatic și poate crește riscul de limfedem al membrului sau regiunii respective.

Siguranță, contraindicații și întrebări practice

Siguranța în fotomedicină înseamnă indicație, parametri, protecție oculară și monitorizare.

PBM are un profil de siguranță favorabil atunci când este utilizată conform indicației și cu parametri adecvați. Sistemele medicale THOR sunt dispozitive reglementate, iar tratamentul se efectuează cu măsuri specifice de laser safety.

Protecția oculară este parte din protocolul de siguranță pentru sursele laser. Ochelarii sunt aleși în funcție de caracteristicile sistemului utilizat.

Sarcina necesită evaluarea indicației, zonei și necesității tratamentului. Pentru procedurile elective preferăm o decizie medicală individuală și, când este relevant, coordonarea cu medicul obstetrician.

PBM este lumină, nu stimulare electrică, dar istoricul cardiac și dispozitivele implantabile trebuie comunicate. Evaluăm situația individual și evităm extrapolările între tehnologii diferite.

Un implant ortopedic metalic nu exclude automat PBM. Tratamentul este non-ablativ și ținta este stabilită clinic.

Pigmentul poate modifica absorbția luminii, în funcție de lungimea de undă și dispozitiv. Zona tatuată necesită precauție și adaptarea tehnicii.

Spune-ne toate medicamentele. Unele substanțe pot necesita precauție, testare sau ajustarea dozei.

Este necesară evaluare individuală și evitarea unor moduri de stimulare luminoasă pulsată care ar putea fi nepotrivite.

Depinde de cauză și de starea generală. O infecție sistemică sau o situație acută poate necesita întâi diagnostic și tratament etiologic.

Majoritatea pacienților tolerează bine PBM. Uneori simptomele pot fluctua temporar sau poate exista sensibilitate locală; orice reacție neobișnuită trebuie comunicată.

În mod obișnuit, PBM nu necesită sedare și pacientul își poate continua activitățile. Dacă problema medicală în sine limitează condusul, recomandarea poate fi diferită.

Nu există o regulă unică. Pentru o leziune acută sau tendinopatie, încărcarea se stabilește după stadiul țesutului, nu după faptul că ai făcut laser.

În mod obișnuit da, dacă nu există o plagă, pansament sau altă indicație specifică.

Uneori da, dar doza totală, timpul și prioritățile clinice contează. Nu tratăm automat toate zonele dureroase într-o singură ședință.

Nu există o limită simplă valabilă pentru toate indicațiile. Copiii și vârstnicii necesită adaptarea indicației și a parametrilor la contextul clinic.

Întrebări după diagnostic: «Am X. Mă poate ajuta laserul?»

Această secțiune folosește exact limbajul în care pacientul caută o soluție, dar răspunsul rămâne medical și orientat spre diagnostic.

Da, PBM poate fi integrată pentru durere și funcție, alături de exercițiu, controlul încărcării și celelalte măsuri potrivite stadiului artrozei.

Poate fi util pentru managementul durerii și funcției în cazuri selectate. Evaluăm și coloana lombară, tendoanele și musculatura din jurul șoldului.

Da, dacă simptomele sunt compatibile cu o componentă musculo-scheletală sau neurală ce poate beneficia de PBM. Semnele neurologice necesită evaluare completă.

Da, în funcție de simptome. Tratăm mecanismul durerii și structurile relevante, nu simpla etichetă de pe RMN.

Da, în cazuri selectate, pentru componentele dureroase, musculare sau radiculare. Deficitul motor sau mielopatia necesită evaluare neurologică/neurochirurgicală.

Poate ajuta anumite componente simptomatice, dar nu lărgește mecanic canalul spinal. Severitatea și semnele neurologice dictează conduita.

PBM este studiată pentru durere și funcție în fibromialgie, dar afecțiunea necesită o abordare globală care include somn, exercițiu, educație și management medical.

În anumite situații PBM poate fi utilizată pentru simptome locale, dar boala inflamatorie sistemică trebuie urmărită de reumatolog și tratamentul de fond rămâne esențial.

Da, pentru durere și funcție poate exista indicație, după evaluarea articulațiilor și a gradului de afectare.

Poate fi integrat pentru componenta inflamatorie și dureroasă în cazuri selectate. Blocajul mecanic persistent poate necesita infiltrație sau chirurgie.

Numărul se stabilește după severitate, durată și răspuns. Tendonul are nevoie și de un program de încărcare progresivă.

PBM poate susține recuperarea simptomatică și tisulară în anumite leziuni, dar rupturile mari sau traumatice necesită evaluare ortopedică pentru decizia terapeutică.

PBM nu este folosită pentru a «topi» mecanic depozitul calcic. Poate fi integrată pentru durere și țesuturile inflamate, în funcție de caz.

Da, după evaluarea tendoanelor gluteale, coloanei și mecanicii șoldului, deoarece durerea laterală de șold are mai multe cauze.

PBM poate fi integrată precoce în anumite entorse pentru durere și edem, după evaluarea severității și excluderea fracturii.

Nu. PBM poate susține recuperarea, dar stabilitatea mecanică și indicația chirurgicală se stabilesc ortopedic.

Fascia este încărcată diferit după repaus, iar primii pași pot fi dureroși. Tratamentul include managementul încărcării, exerciții și, când este indicat, PBM.

Da, merită evaluată. Recuperarea nervului poate continua timp îndelungat, iar planul depinde de tipul leziunii și de deficitul actual.

PBM poate fi o componentă adjuvantă în anumite forme de limfedem, integrată într-un plan specific de recuperare și compresie.

Da, în anumite situații PBM poate fi integrată în controlul durerii și edemului postoperator, cu respectarea indicațiilor chirurgului.

Poți veni la evaluare, dar primul pas este să înțelegem de ce nu se vindecă: vascularizație, infecție, presiune, diabet, status nutrițional sau problemă chirurgicală. PBM poate fi apoi integrată ca adjuvant.

PBM poate susține vindecarea locală, dar succesul depinde și de tratamentul insuficienței venoase și de compresie atunci când este indicată.

Da, pentru anumite ulcere și neuropatii există aplicații PBM, dar piciorul diabetic necesită evaluare complexă și monitorizare atentă.

Da, dacă există durere, aderență, sensibilitate sau alte probleme funcționale, cicatricea poate fi evaluată și integrată în recuperare.

Dacă este efluviu telogen, trebuie identificat și controlat factorul declanșator. PBM poate fi discutată în funcție de diagnostic, dar dovezile sunt mai solide pentru alopecia androgenetică.

Da. Este una dintre formele de alopecie pentru care există meta-analize și studii controlate favorabile privind terapia cu lumină de nivel scăzut.

Programare, costuri și organizare

Întrebările practice trebuie să fie la fel de clare ca informația medicală.

Clinica este în București, Sector 1, Str. Prof. Grigore Cobălcescu nr. 10.

Programările se pot face telefonic la 0753 666 111 și prin canalele de contact disponibile pe expertlaser.ro.

Dacă echipa de programări confirmă acest lucru pentru cazul tău, documentele pot fi utile pentru pregătirea consultației. Interpretarea finală se face în context clinic.

Da. Pentru pacienții care călătoresc, este util să anunțe acest lucru la programare și să aducă toate investigațiile, astfel încât planul să fie cât mai eficient.

În multe situații este posibil dacă evaluarea confirmă indicația și există timp disponibil. Pentru cazuri complexe pot fi necesare investigații suplimentare înainte de tratament.

Costul depinde de tipul consultației, investigațiile necesare, zona tratată, aplicator și numărul de ședințe. După evaluare poate fi estimat un plan realist.

Clinica poate avea pachete sau campanii pentru anumite servicii. Pentru informația actuală, verifică pagina de servicii sau întreabă echipa de programări.

Pentru terapiile cumulative, consecvența este importantă. Dacă ratezi o ședință, planul se poate reajusta fără a presupune automat că tratamentul este compromis.

Stabilim criterii înainte de tratament: durere, mobilitate, mers, somn, toleranță la efort, sensibilitate, dimensiunea unei plăgi sau alte rezultate relevante. În unele cazuri folosim fotografii standardizate, termografie sau măsurători funcționale.

Dacă evoluția nu corespunde obiectivelor stabilite, reevaluăm diagnosticul, doza, ținta și necesitatea unei alte specialități. Un protocol bun nu se continuă mecanic doar pentru că a fost început.